Certificarea Europeana
ECQA este rezultatul unui număr de iniţiative derulate cu sprijinu UE, din ultimii 10 ani, în cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții (LLP) prin intermediul căruia diferiți dezvoltatori educaționali au decis să urmeze un proces comun în vederea certificării unor persoane din industrie.
Prin ECQA a devenit posibil să participi la cursuri de dezvoltare a unor competențe profesionale într-o ţară şi să poți efectua examinarea la nivel european, la sfârşitul perioadei de pregătire. Certificatul va fi recunoscut de către organizaţii și instituţii europene de formare din 18 ţări membre.
De ce există interes pentru procesul de certificare profesională?
Forţa de muncă a Europei este foarte flexibilă şi trebuie să se manifeste pentru industriile din întreaga Europă, și nu numai. Imaginaţi-vă că participaţi la un curs (program de training) într-o ţară şi apoi, efectuați și treceți examenul profesional la sfârșitul perioadei de training. Certificatul va fi apoi recunoscut de organismele de certificare şi organizaţii de formare din toate ţările europene, inclusiv ţări precum Franţa, Germania, Spania, Italia, ţările scandinave, toate ţările din Europa de Est etc. Acest lucru va conduce automat la o mai mare recunoaştere a certificatului şi astfel cresc şansele Dvs. de a lucra pentru companii/organizații aparținând unei piaţe europeane deschisă.
Proiecte UE care au contribuit la dezvoltarea Platformei Strategice ECQA
- Proiect Multilateral LLP dEUcert: Diseminarea ECQA şi EU Cert Campus are loc în toate ţările europene şi sunt formate centre regionale de certificare (2010 - 2011).
-
Proiect Multilateral LLP EU Cert Campus: A fost format un campus de formare on-line pentru sprijinul activităților de evaluare a competenţelor, a activităților de training și certificare on-line, alcătuindu-se o primă bază de date cu traineri (2008 - 2009).
-
Proiect LLP EQN: Au fost stabilite criterii de calitate la nivel european pentru cursurile livrate și pentru certificarea acestora, în vederea creșterii controlului de calitate a programelor de formare din schema LLP. Aceste ghiduri au constituit baza pentru formarea Asociaţia ECQA în acord cu nivelul de calitate definit şi liniile directoare de certificare (2005 - 2007).
-
Proiect E-Learning PLATO: Aplicarea de portaluri EPI la noi modalităţi de livrare a certificării între universităţi şi industrie în schema de plasament (2006 - 2007).
- Proiect E-Learning EPI: Dezvoltarea de noi metode de învăţare şi integrarea portalurilor de e-learning cu evaluarea competenţelor (2003 - 2005).
-
Proiect FP5 MM 1032 CREDIT: Dezvoltarea de portaluri de competențe, funcții de evaluare a competențelor, standarde europene pentru seturi de competenţe (1998 - 2001).












